Mergi la conţinutul principal

Participanții Proiectului DS Leisure s-au întâlnit în Craiova, România

În perioada 10- 11 septembrie 2019, a avut loc cea de a cincea și ultima reuniune a proiectului european DS LEISURE în Craiova, România. DS LEISURE este finanțat de Comisia Europeană prin Programul ERASMUS+ 2017, Parteneriate strategice pentru educația adulților.

Universitatea din Craiova, România a organizat reuniunea transnațională, la care au participat toți membrii Consorțiului DS LEISURE.

Pe parcursul a 2 ani, mai mult de 160 de persoane cu sindrom Down, familii, educatori de sprijin și specialiști din sectorul de agreement au fost instruiți și au participat la validarea celor 4 produse intelectuale ale proiectului.  Acest proiect demonstrează creșterea competențelor atitudinale, abilităților și cunoștințelor persoanelor cu sindrom Down și colectivității din jurul lor, în ceea ce privește implementarea activităților incluzive de timp liber, folosind materialele de instruire, experiențele practice și platforma electronică de formare DS LEISURE.

Accesul în mediile de agreement, participarea și performanțele de învățare ale persoanelor cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale, în ceea ce privește abilitățile de timp liber incluziv au fost antrenate cu succes, folosind 3 dimensiuni de învățare: față în față în clasă, învățarea practică experimentând 10 activități incluzive de timp liber și învățarea informatică utilizând jocuri, scenarii virtuale și exerciții on-line.

Pe parcursul reuniunii finale, partenerii au revizuit materialele de formare și platforma electronică dezvoltate. Fiecare partener a împărtășit experiențele sale din timpul procesului de validare a acțiunilor, rezultatele obținute și feedback-ul utilizatorilor. Au fost discutate posibilele îmbunătățiri ale materialelor și ale platformei electronice. În conformitate cu chestionarele de satisfacție și fișele de evaluare, partenerii au convenit că materialele de instruire create sunt foarte utile pentru persoanele cu sindrom Down, precum și pentru specialiștii și membrii lor de familie cu care lucrează sau locuiesc. Planul de exploatare a proiectului a fost discutat în detaliu. Partenerii s-au bucurat de o cină socială unde au împărtășit idei de proiecte ulterioare, potențial comune.

Reprezentanții Consorțiului European: ASOCIAȚIA LANGDON DOWN OLTENIA CENTRUL EDUCAȚIONAL TEODORA, România; Associazione Italiana Persone Down Onlus, Italia; Stichting Downkids international, Olanda; Down Sendromu Dernegi, Turcia; Universitatea din Craiova, România și Universitatea din Salonic, Grecia mulțumesc utilizatorilor și colaboratorilor pentru implicare și devotament. Chiar dacă proiectul se apropie de final, activitățile de formare vor continua și după încheierea acestuia.

ÎMPĂRTĂȘIM CUNOȘTINȚE BUCURÂNDU-NE DE TIMPL LIBER!

Share this post

Comments ()